Cadouri de casă nouă: 6 idei cu care nu dai greș

Cadouri de casă nouă: 6 idei cu care nu dai greș

Sursă foto: Shutterstock.com

Prietenul tău a devenit recent proprietarul unei locuințe noi? Atunci sigur te așteaptă o petrecere de casă nouă! Cu toate acestea, nu te poți duce cu mâna goală. În cazul în care încă nu te-ai hotărât ce să îi iei, citește acest articol și descoperă 6 idei de cadouri de casă nouă cu care nu ai cum să dai greș.

Obiecte de bucătărie

În cazul în care prietenul tău este pasionat de gătit, cu siguranță va aprecia niște obiecte de bucătărie de calitate. Poți opta pentru un set de oale și de tigăi cu strat din piatră marmorată, pentru râșnițe elegante de sare și de piper, pentru un set de tacâmuri din argint, pentru o cană care filtrează apa sau chiar și pentru căni personalizate.

Dacă prietenul tău nu petrece prea mult timp în bucătărie, preferând mâncarea comandată în majoritatea zilelor, atunci te poți orienta către un set de pahare pentru shot-uri sau pentru vin, mai ales că vor fi inaugurate la petrecerea de casă nouă la care participi. La acesta adaugă și o sticlă din vinul său preferat, pe care să o „îmbraci” într-o cutie personalizată. Prietenul tău sigur va fi impresionat!

Electrocasnice

Electrocasnicele sunt o idee foarte bună atunci când vrei să faci un cadou de casă nouă. Mâncarea gătită la slow cooker poate fi incredibil de gustoasă față de cea preparată în tradiționala oală care fierbe pe ochiul de aragaz. De asemenea, dacă prietenul tău este mare amator de pâine proaspătă și, mai ales dacă nu are o brutărie în cartier, îi poți achiziționa un bread maker de care va fi cu siguranță încântat.

Nici un aspirator robot de ultimă generație nu este de lepădat. Aceste electrocasnice sunt foarte hip în ultima vreme și fac curățenia în casă mult mai ușoară. Nu doar atât, dar, în cazul în care prietenului tău îi place să frecventeze cafenelele de specialitate, atunci va aprecia foarte mult o cafetieră franțuzească sau un aparat performant de cafea. Dacă, în schimb, prepararea prăjiturilor este punctul său forte, atunci îi vei face viața mai ușoară în cazul în care îi cumperi un mixer profesional cu bol.

Obiecte de mobilier

Fie că e vorba de un fotoliu confortabil pentru amenajarea unui mic colț de relaxare, de o măsuță tip consolă pentru hol, de o bibliotecă, de o măsuță inedită de cafea care să „troneze” în living sau de un dressing încăpător, achiziționează ceva ce știi sigur că ar fi pe placul prietenului tău. Mare atenție, însă! Asigură-te că acesta are suficient spațiu în locuința sa pentru a acomoda și piesa de mobilier din partea ta. De ce nu, poți chiar să vorbești cu ceilalți participanți la petrecerea de casă nouă pentru a nu-i lua din întâmplare obiecte de mobilier cu aceeași rol.

În cazul în care prietenul tău se mută la casă, atunci poți să-i alegi cu încredere mobilier de exterior, cum ar fi niște șezlonguri, un scaun suspendat din ratan, o canapea de exterior, o umbrelă de terasă sau chiar și un balansoar!

Obiecte de decor interior

Atunci când alegi obiectele de decor, încearcă să ții cont de preferințele de amenajare interioară ale prietenului tău. Spre exemplu, dacă în locuința sa anterioară ai observat un anumit stil dominant, atunci alege-i ceva cu gust care să se potrivească acelui stil. Fie că e vorba de tablouri, perne decorative, draperii, lampadare, covoare sau pături, este important ca acestea să se integreze la fix în noua locuință a prietenului tău. Ia în considerare paleta cromatică, ornamentațiile și formele, iar astfel nu vei da greș.

În cazul în care prietenul care se mută la casă nouă este amator de artă, îți poți cumpăra tablouri inedite, sculpturi fascinante sau alte obiecte de artă. Dacă știi că are un artist preferat, atunci încearcă să te orientezi către acesta, în cazul în care îți permite bugetul. De asemenea, chiar dacă nu știi exact ce cadou să-i achiziționezi, poți da o tură pe la galeriile de artă din București sau pe la Art Safari, dacă este sezonul în care se organizează.

Plante spectaculoase

Plantele de apartament adaugă un aer exotic locuinței, mai ales dacă sunt mari și luxuriante. Te poți orienta către o Monstera spectaculoasă, către un copăcel de Dracaena sau, de ce nu, către o Pachira Aquatica, supranumită și „arborele banilor”, astfel încât să-i faci o urare indirectă prietenului tău care s-a mutat la casă nouă. În cazul în care acesta nu are în obicei să ude plantele, îi poți cumpăra unele care sunt ușor de îngrijit, precum suculenții sau cactușii, care trebuie udați doar o dată la 1-2 săptămâni.

Lasă-te inspirat de aceste 6 idei de cadouri de casă nouă și cu certitudine vei găsi un cadou strașnic care va fi mai mult decât apreciat de prietenul tău. Alege înțelept și sărbătorește această mutare alături de prietenul tău! Noul capitol din viața sa cu siguranță va avea un început extraordinar, mai ales că îi vei fi alături.

Suport clienti 09:30 - 17:30

0762566299 contact@gravolo.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!